Imi place noaptea. Daca nu ar fi intuneric, nu am putea vedea stelele. Imi place amurgul, inca un sfarsit. Nu conteaza cat de perfecta este ziua, un sfarsit trebuie sa exist intotdeauna. Noaptea are ceva sublim, romantic si tulburator in ea(nu-i asa?), iar amurgul ma sperie. Ma sperie necunoscutul, ma sperie ceea ce nu stiu si imi dau seama cat de putine stiu, dar curiozitatea ma impinge sa merg dincolo de infinit si de puterea mea launtrica...Se spune ca barbatii au descoperit focul, iar femeile cum sa se joace cu el. Poate ca ma joc cu focul, nu eu l-am descoperit, sunt sigura ca focul a existat dintotdeauna, il simt in interiorul meu cum ma mistuie, dar nu ma pot opri...merg mai departe de atat. Ma joc cu focul si nu vreau sa ma ard...Ma voi arde? In tot ceea ce faci trebuie sa iti asumi un risc...Mi-l voi asuma?
De trei lucruri sunt sigura: Focul exista, Eu ma joc cu focul, Apa ma protejeaza....dar...oare ma va mai proteja?
Tu unde esti?
Ma holbez la rochia mea albastra si ma astept sa te vad in fiecare moment...rochia mea albastra are culoarea albastra pentru ca albastrul este culoarea universului...
Intr-un final a aparut. Imi adresa zambetul lui strengar, oprindu-mi respiratia si inima. Nu-mi imaginam ca un inger putea fi mai frumos, nu era nimic la el care ar fi putut fi imbunatatit...
Ce se ascunde sub acele cearcane adanci? Ce se ascunde sub acel zambet arogant? Ce se ascunde sub privirea ta hipnotizanta? Dar tu, tu ce ascunzi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu