Sageata otravita

Pasarea era prinsa far` de scapare

in a vulturului plasa.

Descoperi ca soarele dispare, luna

nu apare, iar el..

El o priveste.

-Ai rade daca ti-as spune

ca te iubesc?

-Poftim?!

-Haide, raspunde-mi! e o intrebare simpla.

Da sau nu???

-Ce vrei sa spui, pasare proasta?

Dar pasarea pleca si

nu-i mai explica nimic.

Raspunsul ii fusese zidit

si consimtit.

Vulturul ramase consternat

in fata cuvantului de prada adresat.

Trecura nopti, trecura zile,

dar pasarea nu se intoarse.

Vulturul vana pentru supravietuire

si observa cu uluire

ca-n urma pasarii nimic

nu mai ramase.

Fluturi nu, pasari nu,

doar un gol ciudat

in orificiul de mancat,

Raspunsul incolti in inima sa,

dar deja era tarziu;

vanatoarea se terminase, iar

pasarea plecase.

A fost o pasare vanata ce

s-a transformat in pradator,

caci sageata otravita lovit-a

vechiul vanator.

Double D Day

     Durerea si Dezamagirea nu se pot exprima iin cuvinte, sunt doar niste stari pe care le ai sau nu, pe care le intelegi sau nu, cu care te confrunti sau nu. Durerea se sparge in mii si mii de bucatele pana ce, odata cu trecerea timpului, se amelioreaza si dispare, ramanand doar o cicatrice care-ti va aminti ca a fost ceva, candva care te-a facut sa plangi. Dezamagirea este ceva mai `urat`, din punctul meu de vedere, pentru ca odata ce ti-ai pierdut increderea in ceva sau in cineva, sunt mici sanse ca increderea ta sa fie recastigata. Nicolae Iorga spunea ca `Increderea nu se pierde decat o singura data`.

    Isi dorea ca el sa fie acolo, sa o stranga in brate si sa-i arate ca-i pasa, ca nu a uitat-o si ca nu-i este indiferenta, dar Dezamagirea se contopea cu Durerea si ambele o compleseau. Isi pierduse increderea in el, in faptul ca el isi respecta promisiunile si angajamentele, in cuvintele lui care erau total contrare faptelor...Nu mai avea incredere nici macar in ea, in propria-i judecata, desi inima ii spunea ca procedeaza bine, ca trebuie sa lase totul in urma si sa nu se consume pentru ca `Exista oameni pentru care merita sa te consumi si oameni pentru care nu`, doar ca ea a crezut pana acum ca el este unul dintre cei care merita atentia ei. Oare judecata si sufletul ii jucasera feste?
    E greu sa pierzi un iubit, si mai greu sa piezi un prieten, dar cel mai greu este sa-i pierzi pe amandoi.Sau poate ca totul este o iluzie, poate ca ea nu a pierdut nimic, poate ca timpul le va rezolva pe toate, iar ea este nerabdatoare. Poate ca ea nu a pierdut nimic, poate ca lucrurile s-au rezolvat de la sine, dar el a pierdut ceva...Increderea ei!

`Dispretul inseamna de atatea ori numai neputinta de a pretui.` (Nicolae Iorga)

Tragedie poetizata

Toti spun ca iubirea e ceva frumos.

De fapt, e un os ce nu ramane

niciodata intreg,

ci se sfarama mereu pana ce

toata materia sa dispare,

fara a lasa nimic de recuperat

in cale.

Supravietuiesc zilelor intunecate

de asteptare,

boemizate de lasitatea fiintei

metamorfozate in idiotizare,

Ma hranesc din propria-mi nenorocire,

zambesc sarcastic auzind cuvantul

`iubire`.

Imi beau propriul sange,

traind verbul `a plange`.

Sarut o amintire stramba

si ciudata,

rugandu-ma sa se termine

tragedia poetizata.

Pata de abur

Iubirea e un taram

mai presus de noi,

in care lucrurile-s cu susul

in jos si care

cartea de reguli a ros.

Miros geamul la amurg,

vad sentimente care curg,

simt cum imi pierd si cele

din urma contururi,

aud melodia noastra crescanda pururi.

Iubirea e un taram

mai presus de noi;

nu tine cont de anotimp sau ora

si se comporta ca o aurora.

Cei doi indragostiti dupa imbratisare,

au realizat ca in lumea lor

nimic nu moare.

De ce iubeau oare atat iubirea,

tornada de anotimpuri colorand un cer,

ca o pata de abur, iarna

cand e ger.

Paradox

 Soarele se scufunda-n mare,

iar ochii-l privesc indragostiti

cum moare.

Cerul noptii acum ma lasa rece,

prefer alcoolul ce

prin gatu-mi trece.

Candva visam saruturi repetate,

mistere rezolvate; acum

le-am uitat pe toate.

Poate ca am uitat

cum sa iubesc.

Poate ca vad, dar nu privesc.

De ce-mi amintesc de tricoul verde.

De ce nu mai sunt naiva ca altadata?

De ce-mi place oja rosie mata?

Se aude o chitara in surdina.

stiu ca-i imposibil, dar

inca-l astept sa vina.

Am fost doi…

August infinit

    Vara, nebunie, soare, apa, mare, nisip, aer, iubire, familie, femeie, caldura, august, 16, infinit, vama veche, cantec, rochie, poezie, muzica, geanta, casti, literatura.

   Contrar asteptarilor, data fiind caldura inabusitoare, avusese o zi perfecta. Echipata cu un maiou negru, cu niste pantaloni bej de in si cu anticele ei sandale comode, cu buclele-n adierea usoara a vantului si cu mama ei de mana, s-a pus pe cutreierat orasul si magazinele. Orasul  frematand odata cu bataile inimii ei, sacosele pline cu haine pana la refuz si rasul cristalin, cunoscut si reconfortant al mamei sale, soarele care nu era prea arzator si muzica preferata au umplut prima parte a zilei.
   Evident, a ajuns acasa extenuata, hotarata sa faca un dus racoritor care sa o alinte asa cum obisnuia sa faca in verile copilariei ei cand se moscolea toata de inghetata cu cacao. Dupa-amiaza s-a desfasurat cum nu se putea mai frumos si mai relaxant, cu o carte, cu soare, cu apa si piscina, cu o piele maronie care se confunda cu costumul de baie. `Esti dulcea mea ciocolata cu lapte`, ii striga nonsalant mama ei peste umar in timp ce alerga pe scarile casei pentru a-i aduce o bucata racoritoare de pepene. `Yummy`, replica preferata cand venea vorba de pepene... O zi de vara ca-ntre fete, visul oricarei adolescente care stie ce inseamna certurile zilnice si interminabile cu parintii `care nu inteleg nimic`., una dintre ultimele zile calduroase de vara inainte ca toamna sa se instaleze cu ploile ei multu iubite care probabil ca ii vor da un aer nostalgic.

In ochii tai rade marea

- Imi place la mare pentru ca e curat tot timpul si pentru ca e sarat.
- Da, marea te spala.
- Si te sareaza.
- Tu ai fost vreodata la mare?
- Nu, dar am visat ca am fost. Intr-o zi mi-a intrat nisip in ochi si am plans toata ziua.
- Si cand ai intrat in apa ti-a iesit.
- Da, si am visat o casuta de paie pe plaja in care o sa stau si iarna si vara.
- Si mai e cineva in ea?
- Nu, doar noi doi...aaa...si marea.


O lasese in mijlocul plajei, cu niste sentimente de mijloc, cu un caiet plin cu poezii care ajunsese la mijloc. Care e substanta mijlocului in care era prinsa? Faptul ca intotdeauna a vrut sa fie in miezul problemei, curiozitatea care omoara pisica, iubirea care o cuprinde de mijloc si care o arunca in valuri pentru ca mai apoi sa o prinda si sa o sarute, sugandu-i viata? Care e substanta mijlocului? Totul si nimic? Poate ca da... Poate ca el era substanta.
Vrea sa stie cum va fi viitorul, ce o asteapta dincolo de nisipul fin si de marea albastra.... Vrea sa stie tot, doar ca viitorul o sperie. Ea stie ca se va intampla ceva care o va consuma din toate punctele de vedere si stie ca poate opri asta, doar ca...ea nu vrea.


-Pai si cand e furtuna nu intra apa in casuta?
- Nu, cand e furtuna intram noi in mare si ne plimbam pe valuri.


Nisipul pastreaza inca urma pasilor lor.