Trandafirii

 Urăsc florile.
 
 Nu-mi sunt indiferente,
 îmi pasă de ele... Le urăsc!
 De ce?
 Fragilitatea lor... o urăsc!
 Sunt atât de ușor de rănit,
 de smuls din pământ.
 Escrocherie mascată. A omorî
 ceva viu pentru a obține ceva
 mort.
 Doar trandafirii îmi plac. Au
 mărăcini.
 Autoconservare.

Obsesia !

I don`t know what I`m doing
All I know is I don`t wanna stop

Geneza

Fundaţia lumii este
ironia.

Fundaţia, geneza, universul,
omenirea, evoluţia.
Fundaţia, baza bazei de la baza lumii.
Geneza, începutul tuturor
lucrurilor. Universul renăscut din
cenuşă. Mii de astre congelate-ntr-un
punct. Omenirea, întreg în perspectivă,
individ în detaliu. Evoluţia
străveche, intuiţie în ştiinţă,
artă-n istorie şi istorie-n
pământ.
Fundaţie clădită prin cunoaştere, adevăr
neexplorat şi lut
galben , pur, mat.
Galben, înasprit de trecut
transformat în viitor. Puritatea în
istoria mea, a ta, a noastră. Inocenţa-n
trup şi şoaptă. Mat. De netăgăduit.
Negru pe alb. Fosilă pe pământ.
Cicatrice pe piele.
Lut întărit, galben , pur, mat.

Tot eu

Nichita Stănescu - Un presentiment

Nu  ninge când e foarte frig,
Nu plouă când e foarte cald.
Nu vin cuvintele, când te naşti,
Nu vine anul nou, când mori.
Nu pentru vedere este lumina
Nu pentru mit sunt zeii!
Nu pentru timp sunt stelele
NU pentru Nu este NU!
Nu vii niciodată când mi-e foarte dor de tine,
Nu mori niciodată
când te urăsc de moarte.

N.S.

Acceptarea negării

N-am plătit nimic
niciodată. 

Niciodată... să nu spui
niciodată. Paradox. Parcă aşa e şi
viaţa însăşi. Dar eu, eu nu-s tot o
viaţă? O existenţă?
Niciodată! Mereu, întotdeauna...
Acum!
A plăti... am plătit, am primit?
Toţi facem greşeli şi toţi ajungem
A plăti
pentru ele. Uneori cu personala
persoană, cu personalul suflet,
cu ciudatul eu. N-am plătit nimic,
am fost cumparată.
Câştigasem totul sau... aşa credeam.
Am auzit ce-am vrut, am văzut
ce-am fost lăsată
să văd. Iar preţul eram
chiar eu.
Personalul "eu",
ciudatul "eu"...
Cel mai preţios fragment al
romanului.
Crima trandafirului.

Eargasm

Asta este, zic eu, cea mai faină declaraţie de dragoste.

Dezintoxicare

Omul trebuie să
trăiască.

Omul? Adică fiinţa umană,
trupul? Sau spiritul?
De ce-ar trăi? De ce-ar respira
aer? Fiinţa umană are nevoie, dar
spiritul nu. Dă-i iubire, puţină
prietenie, mai mult din gândire
şi... ghici ce? E viu!
Căci spiritul liber trăieşte, nu
omul. Omul, din păcate, doar
supravieţuieşte.
Întâi, oxigenul îi invadează
plămânii. Apoi, face-un pas şi încă
doi. Explorează. Învaţă. Merge. Cade.
Hopa sus!
Ciclul reîncepe cu o moarte
relativă. Otravă prin vene.
Dezintoxicare.
Şi-n a şaptea zi se odihneşte. Omul.