Ma simt ciudat, adica am o stare ciudata...sau poate ca eu sunt ciudata. Poate ca imi pun prea multe intrebari, poate ca innebunesc lumea (am niste prieteni pe care daca i-as pierde nu as mai sti cine sunt), imi innebunesc prietenii (si ei, saracii, ma suporta), poate ca e extrem de ciudat ca am ajuns dupa o gramada de timp sa scriu, iar, la persoana I.
Desi am o stare ciudata si in mintea mea nu e decat `stai chill, femeie!` (replica la care automat imi vine in cap Claudia si atunci imi spun ca o sa ma omoare cineva daca nu ma calmez, Apropo, multumesc!), ma simt bine. Nici macar nu stiu sa definesc acest `bine`, dar ma simt implinita cu ceea ce sunt eu acum. Ma uit inapoi si vad ce drum am parcurs, ma uit inapoi si vad cat m-am maturizat, ma uit inapoi si vad ca am capacitatea de a alege Bine si apoi, imi dau seama ca asta e drumul pe care il parcurgem fiecare dintre noi. Poate ca eu gandesc sau simt prea mult lucrurile astea, ca orice alta chestie pe care altii o numesc `de cacat` care mi se intampla. Daca nu o analizez, nu ma simt eu bine. Eu trebuie sa analizez, daca nu analizez, nu sunt eu. Pe bune acum, mi-ar spune prietenii ca sunt drogata daca as sta cuminte, cu castile in urechi, fara sa ma apuc sa comentez versurile melodiei respective. Sau daca ar trece pe langa mine un tip care arata bine si scoate pe gura tampenii si eu as tacea din gura fara sa fac o fata foarte sugestiva prin care ii dau aluia de inteles ca e prost sau doar incult. Si nici nu ma pot abtine sa nu-mi arat satisfactia cand vad un tip care arata bine si mai are si ceva in cap(mai rar, dar se intampla, am descoperit de curand). Nu-i asa? Mi-ati spune ca nu-s normala....nu sunt si nici nu vreau sa fiu. Acum, depinde ce intelegi prin normalitate si daca vrei sau nu sa te incadrezi in normalitatea secolului XXI. Pai frate, eu nu vreau sa ma imbrac cu niste pantalonii de zici ca ai spalat cu ei pe jos, nici cu un tricou roz, nici sa nu ies din casa nemachiata pentru ca mi se pare o porcarie, doar n-am 100 de ani si mi se vad ridurile. Eu ies nepieptanata pentru ca in incalceala din capul meu numai pieptenul mai lipsea.Nu vreau sa ma apuc sa-l ascult pe Salam (decat in ora lui Hanganu in Sala de Festivitati a CNILC pentru ca a fost un moment istoric) decat daca vreau sa arat diferenta dintre cum arata Romania la nivel mondial si cum arata Noua Zeelanda. Ma scuzati ca nu sunt normala! P.S. Nu sunt singura! ;)
Ieri am avut o ora super de engleza in care am vorbit despre dragoste, dar nu siropos si nu gandindu-ne la trandafirasi si la Ziua Indragostitilor (care apropo, e un cacat...de ce trebuie sa fie desemnata o zi in care sa iti manifesti iubirea si de ce ne manifestam iubirea cu inimioare de plus? din punctul meu de vedere, o vorba buna si o imbratisare cand nu esti in toane bune ar fi mai de folos). Am vorbit despre dragostea secolului vitezei, despre faptul ca multi dintre oameni (printre care si eu. Recunosc, m-am simtit!), spunea profa, nu au curajul sa isi asume ceea ce simt, nu au curajul sa riste. Spunea Oana: `Drive in nothing to bring it all!`. Doar ca eu, copil tampit, care analizeaza tot, ma intreb: `Dar daca nu primesti nimic in schimb, daca acel cineva o sa isi bata joc de sentimentele tale?`sau `Si pana la urma, dragostea nu e tot ce conteaza, n-a murit nimeni ca nu are o persoana cu care sa se tina in brate. Ca doar, na, ne canalizam energia si dragostea neimpartasita catre altceva`. Asta daca nu incercam sa ne sinucidem, ca e o moda observ. Si probabil ca multi dintre compatriotii mei gandesc asa. Da, din punctul asta de vedere sunt o ciudata lasa care mai e si orgolioasa pe deasupra. Prietena mea imi spunea ieri `Da femeie, pentru mine, care te cunosc, inseamna mult faptul ca ai vorbit cu el, ca ai rupt 2 ore din timpul tau pretios(pe naiba!) sa vorbesti cu el, dar DAR, el nu are cum sa stie asta pentru ca nu te cunoaste. Si inchipuie-ti de ce nu te cunoaste: pentru ca nu il lasi!`
Ca o concluzie: sunt ciudata, orgolioasa, lasa si profa de engleza ma pune mereu pe ganduri pentru ca imi `citeste` cele mai ascunse sertare ale spiritului. Habar n-aveam in clasa a 9-a ce noroc a dat peste mine atunci cand am intalnit-o pe profa de engleza si nu-s singura care are parerea asta...asta crede intreaga grupa. pardon, clasa!
Macar sunt ciudata si zbuciumata pe spatiul meu, ca doar de aia se numeste blogul asta `Restless Heart Syndrome`, nu doar pentru ca imi place melodia asta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu