E fericita...e fericita ca o iubeste, e fericita ca il iubeste, e fericita ca il vede, e fericita ca lumea e a ei, a lor, a dragostei.
Merge pe un drum pietruit cu trandafiri, trandafiri rosii ca buzele, ca unghiile si ca sangele ei, trandafiri ce miros a fericire. Nu-i vine sa creada ca aceasta noapte dulce ce miroase a trandafiri este reala, pare rupta din povestile cu printi si printese, poveste ce dureaza de o luna incheiata in aceasta noapte dulce ce miroase a trandafiri, dar..pentru o saptamana, povestea se transformase in iad; trandafirii nu mai aveau petale, buzele ei nu mai aveau zambet, inima nu mai avea puls, numai ochii mai aveau lacrimi, lacrimi negre ce miroseau a sange. Acea saptamana plina de trandafiri morti a disparut, a disparut asa cum a aparut; se parea ca seva din tulpinile trandafirilor nu murise, murise doar entuziasmul ei, dar in momentul in care a auzit `Sunt doar niste prostii, iarta-ma!`..entuziasmul era exaltare, exaltarea raset, rasetul sclipirea din ochii ei, iar ochii ei erau scaldati in lacrimi de dragoste... Ochii lui, ochii lui stralucitori exprimau recunostinta, recunostinta ca ea l-a iertat, recunostinta ca trandafirii pot recompensa o noapte plina de parfum si iubire, iar ochii lor, ochii lor erau scaldati in sclipirea oglindirii...se oglindeau stelele, se oglindeau tradafirii, se oglindeau literele, se oglindeau ei...ei in fiecare stea, in fiecare trandafir, iar el....el se oglindea in fiecare bucla castanie care dansa in soare, soarele sarutului recastigat....
