Cosmaruri ce ma dor

             Am un cap un pic cam sec
             Si prea multe nu pricep
             Simt o soapta ce sopteste
             Ca el poate ma iubeste.

             De ce te-ai fi iubind
             Barbat tampit,
             nesuferit?!
             De ce te-ai fi visand?
             In loc sa dorm,
             din pat cobor,
             umbland ca nebuna,
             privind cum zambeste luna.


             Sunt egoista si totusi iubesc.
             Te iubesc pe tine,
             in loc sa ma vad doar pe mine
             si iubesc dragostea,
             dragostea care ma mistuie
             si care ma doboara.


            Esti nebun si din cauza ta,
            innebunesc si eu
            Te urasc si totusi
            te privesc, visand
            cosmaruri ce ma dor,
            s-ar putea sa savarsesc un omor.
            Voi omori tot ce e uman in mine
             Pentru a putea sa nu te mai iubesc
                        pe tine!




        

Parfumul tau

     Cand soarele-a apus
                  Povestea a-nceput
     timpul usor s-a scurs,
     iar tu....ai ramas mut!
     
     Mi-e dor de-acele momente
     cand inima-mi sarea din piept
     Mi-e dor de-acele momente
     cand totul era perfect.

     Mi-e dor de parfumul tau
     apoi...am crezut ca esti al meu
     A doua zi mi-ai demonstrat
     ca-s nebuna si am visat!


     Iti simteam inima cum bate
     credeam ca am iin fata o carte
     in care citesc si vad
     dragostea invadand al tau corp.

     Iti simteam mana mangaindu-ma,
     patrunzandu-mi pana-n suflet,
     afara se-auzea un vuiet...
     ma si imaginam crizandu-ma...

     Mirosul tau il port mereu,
     acele imagini apar la greu
     acea noapte a fost perfecta,
     tocmai pentru c-a fost discreta!
     Numai noi stim si am stiut
     ceea ce in acele momente s-a nascut.
    


   
    






       

Nichita Stanescu - Geneza

               Ne opream in fata fiecarei luciri,
          atingandu-ne tamplele.
          Si cum te tineam cu bratul, langa inima,
          coama ta inelata imi imbraca umarul
          cu o mantie fosnitoare.

         Ne priveam unul pe celalalt, deodata,
         ca pe-o harta a lumii.
         Radeam de-nfatisarea noastra, de faptul
         ca am doua maini.
         Le-ntindeam in aer, si tu
         credeai ca sunt doua spite de roata,
         in timp ce gandurile ni se fugareau
         pe o aeriana campie.
         Se chemau, se sarutau
         pe o aeriana campie.

         Uite, strigai, pe aceste frunti omenesti
         se sprijina lumea ideilor,
         asa cum odinioara pamantul se sprijinea
         pe spinarile elefantilor indici!